Liberalii vâlceni, faţă în faţă cu afaceriştii
Filiala Vâlcea a Partidului Național Liberal a organizat în data de 07 August 2017, la Oltenia Business Center din Râmnicu Vâlcea, o întâlnire cu reprezentați ai mediului de afaceri vâlcean precum și ai Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea, dezbaterea intitulată “SOS, mediul de afaceri în pericol!”.
Evenimentul a fost moderat din partea Partidului Național Liberal de către Senatorul Florin Cîțu, vicepreședinte al Comisiei de Buget – Finanțe, Activitate Bancară și Piață de Capital din Senatul României, domnul Senator Romulus Bulacu, coordonator al Comisiei Economice, Energiei și IMM, și de Deputatul Cristian Buican, Președintele Partidului Național Liberal Vâlcea, și a avut ca scop conturarea unor măsuri în domeniul economic și fiscal în vederea promovării lor în Parlament și în viitoarele politici liberale.
Evenimentul a fost unul de succes, prin derularea unui dialog constructiv, schimbul de opinii între mediul de afaceri și reprezentanții Partidului Național Liberal având ca rezultat identificarea unor puncte de vedere comune precum și a problemelor cu care se confruntă mediul de afaceri.
În contextul actualei instabilități a legislației economice și fiscale, Partidul Național Liberal consideră că aceste întâlniri sunt importante și rămâne un partener loial al mediului de afaceri!