Alimentare cu apă la Mădulari
Locuitorii Comunei Mădulari au primit cea mai bună veste, pe are o așteptau de mulți ani.
Proiectul pentru o rețea de alimentare cu apă potabilă a fost depus de administrația locală încă din anul 2009, dar nu a primit finanțare, chiar dacă a fost eligibil. A reușit, însă, primarul Daniel Dimulescu! Prin intermediul PNDL, programul de finanțare, se vor demara procedurile de licitație a unei lucrări importante de apă și canal pe 32 de kilometri. Valoarea proiectului este de 7,993,689.34 și așteptarea locuitorilor comunei se apropie de sfârșit! (G.C.)