Au început asfaltările de 1 milion de euro la Tomşani

Conform declaraţiilor primarului Dumitru Pearcu în Tomşani au început asfaltările finanţate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pe măsura 7.2.


Uniunea Europeană a acordat comunei pe acest program 1 milion de euro pentru asfaltarea a şase kilometri de drumuri săteşti. Ordinul de demararea lucrărilor a fost emis de primărie în 28 iunie, vremea este frumoasă şi contructorul va încerca să finalizeze cât mai mult în această vară. Graficul de execuţie al lucrării se întinde pe doi ani.
“Am avut un proiect bun, am lucrat şi sperat mereu în finanţări europene pentru aceste drumuri. E drept că nici nu puteam să le facem mai devreme pentru că am considerat normal ca mai întâi să finalizăm alimentarea cu apă şi canalizarea pentru a nu ajunge să trebuiască ulterior să spargem drumuri abia asfaltate. După finalizarea acestui proiect în tot Tomşaniul vor mai rămâne foarte puţini kilometri neasfaltaţi, undeva între 4 şi 6, deci întreaga comună va arăta, din punct de vedere al infrastructurii, impecabil”, spune primarul Pearcu, cel mai longeviv edil din Vâlcea şi al doilea din întreaga ţară. (T.G.)