Percheziţii domiciliare la Mateeşti, Amărăşti şi Glăvile
Poliţiştii vâlceni au efectuat 5 percheziţii domiciliare, pe raza localităţilor Mateeşti, Amărăşti şi Glăvile, în dosare penale rămase iniţial cu autori necunoscuţi.
La data de 21 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Berbeşti, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au efectuat 3 percheziţii, la domiciliile unor persoane bănuite de distrugere prin incendiere a două anexe gospodăreşti ale unei locuinţe din comuna Mateeşti. Din cercetările efectuate, poliţiştii au constatat că, la data de 11 noiembrie 2016, N.I, de 45 de ani şi N.G., de 42 de ani, ambii din comuna Mateeşti, ar fi incendiat anexele unei locuinţe din localitate.
În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au identificat şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, bunuri ce fac obiectul dosarului penal, respectiv două anvelope auto şi patru perechi de cizme din cauciuc, existând bănuiala că acestea au produs urmele fixate şi ridicate de către poliţiştii criminalişti care au efectuat cercetarea la faţa locului. Faţă de cei doi bărbaţi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, faptă prevăzută de Codul penal.
De asemenea, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Amărăşti au efectuat două percheziţii la domiciliile lui D.I., de 35 de ani, din comuna Glăvile şi S.N., de 21 de ani, din comuna Amărăşti, bănuiţi de furt calificat.
Din investigaţiile efectuate a reieşit că, cei doi bărbaţi ar fi sustras dintr-o locuinţă din comuna Amărăşti mai multe bunuri. În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate bunuri de uz casnic ce aparţineau lui M. I., din comuna Amărăşti. Faţă de cei doi bărbaţi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.