Triplă lansare de carte a unui vâlcean în Bucureşti

Ion Ţoanţă este unul dintre pionierii presei independente din Vâlcea anilor 1990. Dar pasiunea sa a rămas mereu poezia şi a scris, nu folosind cerneli, ci transformând cerneala în simţiri.

Este un romantic, dar şi un fin observator al realităţilor cu mare dragoste de slova scrisă şi citită. Ne bucurăm sincer pentru că a ajuns să şi publice, nu numai să scrie. Joi, 26 noiembrie, la RestaurArt NAAN, str. C. A. Rosetti 26 din Bucuresti, are loc o triplă lansare a volumelor: “Ispitei se dedă poetul”, Echinocţiu fragil” ale autorului Ion Ţoanţă, şi a antologiei “În aşteptarea sărutului promis”, coordonată de acelaşi autor.
Participă: Daniel Cristea Enache, Lucian Gruia şi alti invitaţi surpriză.
În ediţia print din 1 decembrie vom publica o recenzie a cărţilor lui Ion Ţoanţă.