Şoferiţele “amendate” în trafic cu flori şi felicitări
În această zi specială, de 8 Martie – Ziua Femeii, poliţiştii rutieri vâlceni, în colaborare cu reprezentanţi din cadrul Registrului Atuto Român Vâlcea şi Tractări Auto Vâlcea, au oferit flori şi felicitări doamnelor şi domnişoarelor participante la trafic.
A devenit o tradiţie ca poliţiştii din judeţul Vâlcea să marcheze Ziua Femeii prin oferirea unor simboluri ale primăverii, doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic.
Astfel că, în această dimineaţă, poliţiştii rutieri au oferit flori şi felicitări cu recomandări preventive şoferiţelor din zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea şi celor participante la trafic pe drumurile publice din judeţ.
Şoferiţele s-au arătat încântate de gestul poliţiştilor.
Aceştia din urmă le-au reamintit conducătoarelor auto că este necesar să respecte regulile de circulaţie, chiar şi în această zi, care le este dedicată.
De asemenea poliţişti vâlceni din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor din zona Gării Râmnicu Vâlcea.