Consiliul Judeţean Vâlcea a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale bani pentru opt drumuri judeţene
Consiliul Judeţean Vâlcea a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, solicitări de finanţare, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru consolidarea şi refacerea a 8 tronsoane de drum judeţean şi pentru reabilitarea a două imobile în care îşi desfăşoară activitatea unităţi subordonate instituţiei.
Solicitările de fonduri, făcute în baza prevederilor art. 9, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, vizează următoarele obiective:
• Reabilitare şi modernizare DJ 651 Păuşeşti Măglaşi – Stoeneşti, km 2+700 – 7+700;
• Consolidare şi refacere DJ 648 Ioneşti – Olanu – Limită judeţ Olt, km 8+900 – 9+470;
• Consolidare şi refacere DJ 703 N Berislăveşti – Releu Cozia, km 1+500 – 4+000;
• Refacere platformă drum şi podeţe pe DJ 654 Valea Cheii – Cheia – Mănăstirea Iezer – Schitu Pahomie, km 6+000 – 16+681;
• Consolidare şi refacere DJ 656 Olăneşti – Comanca – Tisa, km 0+000 – 8+874 (platformă drum, ziduri de sprijin, podeţe);
• Refacere platformă drum, ziduri de sprijin şi amenajări podeţe pe DJ 701 D Ciunget – Latoriţa – Galbenu, km 0+000 – 5+500;
• Refacere DJ 703 M Perişani – Cornet, km 2+800, km 3+800, km 5+200 (plarformă drum şi ziduri de sprijin);
• Refacere podeţe pe DJ 643 B Băbeni Olteţu – Măciuca – Cermegeşti – Chirigeşti – Roeşti (DN 65C), km 20+950, km 26+300 şi km 31+100;
• Reamenajare spaţii Şcoala Populară de Artă şi Meserii Râmnicu Vâlcea şi reabilitare clădire administrativă la Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti, judeţul Vâlcea.
„Sunt proiecte importante pentru care conducerea şi aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea au muncit foarte mult, fapt pentru care îi apreciez şi le mulţumesc tuturor. Urmărim cu atenţie procesul de evaluare pentru că ne dorim să atragem cât mai repede aceşti bani”, afirmă Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.