FOTO Gara Râmnicu Vâlcea deţine cel mai infect WC din judeţ
Miliarde bune s-au băgat în construcţia unei gări noi în Râmnic, cu toate că prin oraş trec din ce în ce mai puţine trenuri şi că fosta clădire era un monument care putea fi renovat.
Primarul Mircia Gutău a declarat vineri 24 februarie că în acest moment în gară se află un grup sanitar public (W.C.) de-a dreptul infect şi că din păcate nici Direcţia de Sănătate publică nu poate da amenzi acolo. La orele 13.30 am încercat şi am reuşi doar după ce ne-am pus o batistă parfumată la gură să coborâm în grupul sanitar. Mirosul pestilenţial de urină se simţea până afară şi într-adevăr mizeria făcea accesul aproape imposibil.
Reamintim însă edilului Râmnicului că peste 700 de taximetrişti vâlceni nu au acces la toalete publice. Doar în staţiile de la Spitalul de Urgenţă şi de la Spitalul vechi se află toalete publice, iar taximetriştii au cerut amplasarea unor W.C.- uri ecologice în tot oraşul.
Pe timpul nopţii, mulţi dintre taximetrişti (noaptea majoritatea sunt bărbaţi), nu mai au acces nici în toaletele unor restaurante şi a centrelor comerciale, aşa că folosesc spaţiile verzi din domeniul public pe post “pişoar”.(T.G.)