Centrul de permanență din Galicea își reia activitatea. Ce program vor avea medicii
Vești bune pentru locuitorii din Galicea, Olanu și Stoilești. Centrul de permanență din Galicea își reia activitatea începând de joi, 15 octombrie 2026, asigurând accesul la servicii medicale în afara programului obișnuit al cabinetelor de medicină de familie.
Centrul funcționează la Cabinetul Medical Individual al dr. Simoiu Florea, în localitatea Galicea, și va deservi populația din cele trei comune arondate. Reluarea activității oferă locuitorilor din zonă o posibilitate suplimentară de a beneficia de asistență medicală, inclusiv în timpul nopții, în weekend și în zilele de sărbătoare legală.
Potrivit informațiilor comunicate de Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, programul centrului va fi de luni până vineri, între orele 15:00 și 08:00 în ziua următoare. Sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală, centrul va funcționa non-stop, 24 de ore din 24.
Directorul general al CAS Vâlcea, ec. Alin Costinel Voiculeț, a transmis mulțumiri medicilor de familie care au contribuit la reluarea activității și a evidențiat rolul centrului pentru comunitățile deservite.
„Mulțumesc colectivului de medici de familie care au înțeles importanța acestui centru pentru comunitățile arondate și au decis reluarea activității. Un gând special de apreciere pentru domnul doctor Simoiu Florea, coordonatorul centrului, pentru implicare, profesionalism și responsabilitate față de pacienți”, a declarat ec. Alin Costinel Voiculeț, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea.
Reluarea activității Centrului de permanență din Galicea reprezintă un sprijin pentru locuitorii din Galicea, Olanu și Stoilești, care vor avea acces la servicii medicale și în afara programului obișnuit al cabinetelor de medicină de familie.
