Florian Marin intră în AUR Vâlcea. Fostul prefect și vicepreședinte al Consiliului Județean revine în politică
Florian Marin, fost prefect al județului Vâlcea și fost vicepreședinte al Consiliului Județean Vâlcea, a anunțat, printr-o postare pe rețelele de socializare, intrarea sa în AUR Vâlcea.
Florian Marin a ocupat funcția de prefect al județului Vâlcea în perioada 2017–2019. Înainte de activitatea administrativă, acesta a condus Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.
Ulterior, în noiembrie 2020, Florian Marin a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Vâlcea, funcție pe care a ocupat-o în mandatul 2020–2024, din partea PSD.
“Astăzi am bucuria să anunțăm că Florian Marin, un patriot adevărat și un om de o mare valoare, a decis să vină alături de echipa AUR Vâlcea.
Într-un climat politic în care mulți dintre cei care au condus țara în ultimii ani au uitat complet cine sunt și pe cine reprezintă, Florian Marin a regăsit la AUR acele valori care nu sunt de vânzare: Credința, Familia, Patria și Libertatea.
Venirea lui Florian Marin în echipa noastră este o confirmare că drumul pe care am pornit este cel corect și că vâlcenii cu suflet de patriot își doresc o Românie demnă și suverană!
Îi urăm mult succes și spor la treabă!
Împreună redăm speranța județului Vâlcea și a României!”, a declarat deputatul Nicolae Mîndrescu.
Intrarea sa în AUR marchează o nouă etapă în activitatea sa politică, după experiența acumulată în administrația publică județeană și în structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Gabriel Cîrjaliu
