Proprietarii terenurilor afectate de exploatarea cărbunelui la Alunu trebuie să-şi actualizeze actele pentru despăgubiri
Prefectul Radu Renga s-a întâlnit marți, 14 februarie, cu reprezentanții instituțiilor implicate în despăgubirea proprietarilor terenurilor afectate de procesul de exploatare a cărbunelui pe raza localității Alunu.
În urma discuțiilor purtate, s-a subliniat importanța actualizării actelor și corectarea acestora, acolo unde situația o impune, astfel încât toți proprietarii afectați să fie legal despăgubiți.
Menționăm că la masa discuțiilor s-au aflat atât reprezentanți ai Primăriei comunei Alunu, ai SC. CET Govora SA, ai Direcției Silvice Vâlcea, ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.) Vâlcea, cât și ai Comisiei Județene de Fond Funciar din cadrul Instituției Prefectului- județul Vâlcea.