Tânăr din Vâlcea, urmărit internaţional pentru furt
Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri l-au depistat joi, 9 februarie, pe raza municipiului Rm. Vâlcea pe D. A., de 24 ani, din municipiul Rm. Vâlcea, aceasta fiind urmărit internaţional, în baza unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.
Astfel, s-a stabilit că bărbatul a comis în cursul anului 2013 mai multe furturi în Italia, fiind condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 9 luni de închisoare. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore a tânărului, ulterior fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Argeş.