SCM Râmnicu Vâlcea își întărește atacul cu tânărul Bogdan Pitulac
SCM Râmnicu Vâlcea continuă campania de consolidare a lotului înaintea noului sezon din Liga a II-a și a anunțat transferul lui Bogdan Pitulac, unul dintre cei mai promițători jucători ai generației 2008. Fotbalistul sosește sub formă de împrumut de la Dinamo București și reprezintă o soluție importantă pentru compartimentul ofensiv al echipei.
Bogdan Pitulac poate evolua pe ambele benzi ale atacului, atât în flancul stâng, cât și în cel drept. Este apreciat pentru viteza, explozia și capacitatea de a depăși adversarii în duelurile unu contra unu, calități care îl recomandă drept un jucător capabil să facă diferența în faza ofensivă.
În sezonul trecut a evoluat în Liga a II-a, la CS Afumați, iar evoluțiile sale i-au adus convocarea la naționala României U18, unde a bifat și minute în tricoul reprezentativei de juniori.
La sosirea la Râmnicu Vâlcea, noul atacant a transmis că este pregătit să profite de această oportunitate și să contribuie la îndeplinirea obiectivelor echipei. Totodată, acesta i-a îndemnat pe suporteri să fie alături de formație la fiecare meci, subliniind importanța sprijinului venit din tribune.
Prin această mutare, SCM Râmnicu Vâlcea își continuă strategia de a aduce jucători tineri și talentați, cu potențial de dezvoltare, în încercarea de a construi o echipă competitivă pentru noul sezon al Ligii a II-a.
Gabriel Cîrjaliu
