Deputatul AUR de Vâlcea, Antonio Popescu: „Nu suntem în vacanță, suntem în mijlocul comunităților, lucrăm la următoarele poiecte legislative!”

În contextul dezbaterilor din ultimele zile privind intrarea Parlamentului în vacanța de vară, deputatul AUR de Vâlcea, Antonio Popescu, susține că parlamentarii formațiunii din care face parte nu și-au întrerupt activitatea, ci și-au mutat-o în teritoriu.

Potrivit acestuia, începând cu data de 1 iulie, parlamentarii AUR desfășoară întâlniri în circumscripțiile pe care le reprezintă, discută cu cetățenii și pregătesc inițiative legislative pentru sesiunea parlamentară care va începe la 1 septembrie.

„Nu suntem în vacanță. Suntem în comunități, discutăm cu oamenii și lucrăm la proiecte legislative pentru următoarea sesiune parlamentară. Îi rog pe cei care realizează știri să se informeze și să nu mai susțină că toți parlamentarii au intrat în vacanță”, a declarat Antonio Popescu.

Deputatul AUR a afirmat că actualul context politic impune o implicare permanentă din partea aleșilor și a criticat conducerea statului, susținând că România traversează o perioadă dificilă și că sunt necesare soluții concrete pentru viitorul țării.

Antonio Popescu a mai precizat că, în perioada următoare, va continua întâlnirile cu locuitorii județului Vâlcea pentru a prelua problemele și propunerile acestora, astfel încât acestea să poată fi transpuse în inițiative legislative odată cu reluarea activității Parlamentului în toamnă.