Jaf în plină zi la Costești. O familie a rămas fără o sumă importantă de bani și bijuterii din aur. Poliția a deschis o anchetă

O familie din comuna Costești trece prin momente dificile după ce locuința i-a fost spartă în cursul zilei de marți, iar din casă au dispărut o sumă importantă de bani și mai multe bijuterii din aur.

Potrivit unei postări publice făcute de Roxana Tănăsie, furtul s-ar fi produs în intervalul orar 09:00–12:00, în timp ce proprietarii nu se aflau la domiciliu. Femeia face un apel către toate persoanele care au circulat pe DN67, în zona comunei Costești, și care ar fi putut observa persoane sau împrejurări suspecte.

„Fac un apel spre voi, cei care ați trecut astăzi prin raza comunei Costești pe DN67 și ați văzut ceva ciudat și ne puteți da informații importante. Astăzi, în jurul orelor 09:00–12:00, cineva ne-a intrat în casă și ne-a luat lucruri de valoare și bani. Vă rog din suflet să ne ajutați cu orice informație”, a transmis aceasta.

Tânăra este de părere că autorii ar fi putut urmări în prealabil programul familiei și să profite de momentul în care locuința a rămas fără supraveghere. Potrivit acesteia, tatăl se afla la serviciu, mama plecase la grădină în jurul orei 08:00, iar ea și prietenul său își planificaseră o deplasare la Rânca.

Potrivit proprietarilor, din locuință au fost sustrase o sumă importantă de bani și o cantitate însemnată de bijuterii din aur.
În urma relatărilor apărute în spațiul public, o persoană a susținut că în jurul orei 11:30 a observat, la ieșirea din comuna Costești spre Râmnicu Vâlcea, doi bărbați îmbrăcați complet în negru, fiecare având câte un rucsac în spate. Potrivit martorului, cei doi făceau insistent semn șoferilor pentru a fi luați la ocazie, „aproape că se aruncau în fața mașinilor”. Conform aceleiași surse, unul dintre bărbați avea aproximativ 50 de ani, iar celălalt în jur de 30 de ani.

Până în acest moment, nu există o confirmare oficială că persoanele observate au legătură cu furtul, însă informațiile ar putea fi utile în cadrul anchetei.
Familia a sesizat deja Poliția, iar oamenii legii au deschis o anchetă și desfășoară cercetări pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Persoanele care dețin informații care pot ajuta la elucidarea cazului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.