FOTO IPJ Vâlcea își întărește echipa cu 11 polițiști proaspăt absolvenți
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea și-a mărit efectivele cu 11 agenți de poliție, proaspăt absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, care și-au început activitatea în cadrul instituției.
Noii polițiști au fost repartizați în funcție de rezultatele obținute la absolvire. Cei mai mulți vor activa în structurile de ordine publică, atât în mediul urban, cât și în cel rural, iar o polițistă a fost încadrată la Serviciul Rutier.
În perioada următoare, tinerii agenți vor parcurge etapa de tutelă profesională, timp în care vor lucra alături de polițiști cu experiență, pentru a-și însuși procedurile și pentru a-și dezvolta competențele necesare desfășurării activității în teren.
„Începând de astăzi, 11 polițiști, proaspăt absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina, își încep activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea”, au comunucat polițiștii vâlceni.
„Entuziasmul, implicarea și dorința lor de a învăța reprezintă un câștig pentru echipa noastră și pentru siguranța comunității”, este mesajul prin care conducerea inspectoratului le urează bun venit noilor colegi și succes în cariera aleasă.

