VIDEO Lovitură de 500.000 de lei la o exploatare minieră din Costești. Doi bărbați din Horezu, reținuți de polițiști

Doi bărbați din orașul Horezu au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii vâlceni, fiind suspectați că au furat componente electrice și piese de la utilaje din incinta unei exploatări miniere din comuna Costești, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 500.000 de lei.

Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, furtul a fost sesizat după ce, în data de 3 iunie 2026, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în perimetrul exploatării miniere. Din primele verificări a rezultat că au fost sustrase componente ale rețelelor și transformatoarelor electrice, dar și piese provenite de la două utilaje de foraj aflate în conservare.

Ancheta a fost preluată de polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Pietrari, care au desfășurat activități complexe de investigare pentru identificarea autorilor. Cercetările au condus către doi bărbați, în vârstă de 21 și 34 de ani, ambii din Horezu.

În cadrul dosarului penal, la data de 23 iunie 2026, oamenii legii au efectuat două percheziții domiciliare în Horezu, unde au descoperit și ridicat mai multe mijloace materiale de probă considerate relevante pentru cauză.

„În urma activităților investigativ-operative și de cercetare penală desfășurate, inclusiv a două percheziții domiciliare efectuate la data de 23 iunie 2026, în orașul Horezu, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptelor, respectiv doi bărbați, în vârstă de 21 și 34 de ani, din orașul Horezu”, au transmis reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.

Pe baza probelor administrate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, polițiștii au dispus joi, 25 iunie, reținerea celor doi suspecți pentru 24 de ore.

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea, urmând ca, la expirarea măsurii preventive, să fie prezentați procurorilor pentru stabilirea măsurilor legale ce se impun.

Ancheta continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a fost comis furtul și pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Conform legislației în vigoare, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.