Deputatul Eugen Neață lansează o nouă carte inspirată din experiențele trăite în sistem
Deputatul vâlcean Eugen Neață anunță apariția unui nou volum semnat la editura Neverland, parte a Grupului Editorial Universul Juridic. Intitulată „Operațiunea Iapa de la SIE – logodnă cu mandat de aducere”, cartea propune cititorilor o incursiune în culisele unei experiențe profesionale reale, relatată într-o notă umoristică.
Autorul spune că noul volum ocupă un loc aparte între cărțile publicate până acum, atât prin colaborarea cu o editură de prestigiu, cât și prin accesibilitatea oferită cititorilor prin distribuția online.
În mesajul care însoțește lansarea cărții, deputatul Eugen Neață explică alegerea temei și a stilului narativ. „Mi-a făcut plăcere să scriu această carte. Nu a trebuit să inventez istorioara pe care v-o povestesc. S-a petrecut cu adevărat și în meseria căreia m-am dăruit trăiești tot timpul câte ceva de povestit. Am ales latura comică a vieții profesionale prin care am trecut. Puteam alege la fel de bine și latura dramatică, tragică uneori, a activității de polițist. Suntem un popor cu mult umor însă, mai aplecat către anecdotă și umor, am gândit”, a transmis deputatul Eugen Neață.
Volumul are la bază experiențe reale și urmărește parcursul unui tânăr ofițer aflat la început de carieră, într-o poveste care îmbină umorul, observația socială și experiențele profesionale. Autorul consideră că întâmplările relatate pot fi regăsite, într-o formă sau alta, în orice domeniu de activitate, acolo unde debutul profesional este marcat de provocări, reguli și relația cu mentorii.
Cartea este disponibilă pentru comandă online și reprezintă cea mai nouă apariție editorială semnată de Eugen Neață, autor al mai multor volume dedicate activității publice și experiențelor sale profesionale.

