La mulţi ani, Nea Papy!
Constantin Paraschivescu este unul dintre cei mai longevivi fotografi profesionişti din România şi cel mai cunoscut fotograf de presă din Vâlcea.
S-a născut în 19 ianuarie 1940 la Bucureşti, unde a absolvit şi liceul. Ulterior a lucrat la Uzinele 23 August. A fost operator chimist la mai multe societăţi şi maestru al imprimărilor pe sticlă. Din viaţa lui se poate scrie cu uşurinţă un roman. Fotografia a fost la început un hobby transformat în profesie. Înainte de 1989 era chemat la toate manifestările deoarece a investit tot câştigul în achiziţia de aparate de fotografiat performante şi lucra cu cele mai bune “scule” de pe piaţa noastră.
După Revoluţie ajunge fotoreporter al primului ziar privat din ţară: “Curierul de Vâlcea”. Aici îl întâlneşte pe maestrul Doru Moţoc care îi devine al doilea naş, poreclindu-l Papy, de la paparazzo.
Nea Papy participă şi acum, constant, la 77 de ani, la conferinţele de presă, la manifestările economice, politice, administrative, sociale. A colaborat cu toată presa locală şi multe din pozele sale au fost preluate de presa centrală. S-a adaptat perfect tehnologiei noi şi îi place să prelucreze fotografiile pe care le face pe teren, ore întregi pe calculatorul de acasă.
Spune că nu se poate pensiona din fotografie: “Nu am, măi, cum să ies la pensie câtă vreme mai sunt valid şi câtă vreme lumea îmi cere să fac poze. Îmi place să muncesc şi munca mă ţine în viaţă!”
Îi dorim viaţă lungă şi multă sănătate lui Nea Papy şi cât mai multe momente din viaţa vâlcenilor imortalizate de el în poze mai expresive decât sute de cuvinte!
La mulţi ani, nea Papy!