FOTO Primire de campioane la Școala Gimnazială „Luca Solomon”! Fetele care au obținut performanță națională, sărbătorite de întreaga comunitate

Curtea Școlii Gimnaziale „Luca Solomon” a fost astăzi locul unor momente pline de emoție, aplauze și bucurie, după revenirea fetelor care au obținut o performanță remarcabilă la nivel național.

Colegi, profesori și prieteni le-au întâmpinat pe tinerele sportive cu mesaje de încurajare și recunoștință, transformând revederea într-o adevărată sărbătoare a comunității școlare. Atmosfera a fost una festivă, încărcată de mândrie și apreciere pentru rezultatele obținute.

Pentru parcursul lor, marcat de determinare, disciplină și spirit de echipă, reprezentanții administrației locale au anunțat că fetele vor fi recompensate cu premii și surprize, ca semn de respect și susținere pentru performanțele lor sportive.

Echipa este formată din Andreescu Eva Maria, Bucă Miruna, Todeci Ema, Pătroi Ștefania, Băluță Catinca, Baciu Antonia, Lungu Antonia, Ciebuc Ana, Joița Maya și Țugulescu Daria.
Un rol important în formarea și pregătirea acestui grup l-au avut profesorii coordonatori Bogdan Șurlin și Marian Mazilu, cei care au contribuit decisiv la parcursul și rezultatele echipei.

Evenimentul de astăzi a confirmat încă o dată sprijinul și aprecierea de care se bucură performanța sportivă în cadrul comunității locale, iar pentru tinerele sportive urmează noi provocări și oportunități de afirmare.