FOTO Utilaj agricol neînmatriculat, depistat în trafic de polițiști la Crețeni
Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Sutești au întocmit dosar penal după ce au depistat în trafic un utilaj agricol care nu era înmatriculat sau înregistrat pentru circulația pe drumurile publice.
Incidentul a avut loc în cursul zilei de ieri, în jurul orei 11:00, pe DJ 677A, în comuna Crețeni. Oamenii legii au oprit pentru control un utilaj agricol condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că vehiculul nu figura ca fiind înmatriculat sau înregistrat pentru circulația pe drumurile publice.
„Vehiculul nu figura ca fiind înmatriculat sau înregistrat pentru circulația pe drumurile publice”, au comunicat polițiștii vâlceni.
Conducătorul utilajului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului competent.
Reprezentanții IPJ Vâlcea reamintesc: „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat constituie infracțiune și se pedepsește conform prevederilor legale”.
La finalizarea cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
