FOTO Transport ilegal de agregate minerale, sancționat la Sutești. Amendă de 7.000 de lei pentru un șofer din Șirineasa

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești au depistat, joi după-amiază, un transport de agregate minerale efectuat fără documentele prevăzute de lege. Verificarea a avut loc pe Drumul Național 67B, pe raza comunei Sutești.

Autovehiculul de transport marfă a fost oprit pentru control în jurul orei 16.45, iar la volan se afla un bărbat de 47 de ani, din comuna Șirineasa.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că șoferul transporta agregate minerale fără a putea prezenta documente de proveniență și documentele de însoțire a mărfii înregistrate în Sistemul RO e-Transport, inclusiv codul unic de identificare a transportului, așa cum prevede legislația în vigoare.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 7.000 de lei, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 41/2022 privind Sistemul național de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport.

„Polițiștii continuă acțiunile de verificare a legalității transporturilor rutiere de mărfuri, în vederea prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere legislației fiscale și economice”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Vâlcea.

De asemenea, instituția recomandă operatorilor economici și transportatorilor să verifice cu atenție documentația necesară înainte de efectuarea transporturilor de mărfuri și să respecte obligațiile privind declararea acestora în sistemele electronice prevăzute de lege.

Acțiunile de control desfășurate de polițiști vizează combaterea evaziunii fiscale și creșterea gradului de conformare la normele privind transportul rutier de bunuri, un domeniu aflat permanent în atenția autorităților.