FOTO Flăcări în toiul nopții la Păușa! Pompierii vâlceni au salvat locuințele din vecinătate
Pompierii militari vâlceni au intervenit, în cursul nopții, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Călimănești, satul Păușa.
La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, care au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. În sprijin au acționat și membrii SVSU Călimănești.
Potrivit reprezentanților ISU Vâlcea, incendiul a fost localizat și lichidat rapid, la scurt timp după sosirea forțelor de intervenție, evitându-se astfel extinderea flăcărilor la alte gospodării din apropiere.
În urma incendiului au ars o casă și o bucătărie de vară, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 70 de metri pătrați.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de pompieri.

