9 Mai – Ziua Europei, sărbătorită şi la Rm. Valcea
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite și a Zilei Uniunii Europene, Garnizoana Râmnicu Vâlcea și Instituția Prefectului- Județul Vâlcea vor organiza luni, 9 mai 2016, ora 10, pe platoul din fața Instituției Prefectului, o ceremonie militară de arborare a drapelelor României și Uniunii Europene.
Manifestările vor continua între orele 11:00 – 12:00, la Cazarma Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN “Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea, cu o ceremonie militară și religioasă de dezvelire și sfințire a “Monumentului în cinstea Armatei Române din toate timpurile”. Evenimentul se va încheia cu depunerea de coroane și jerbe de flori.