48 de apartamente au devenit „acasă” pentru tot atâtea familii de râmniceni cu situații dificile

Aproape neîncrezători că li se întâmplă o astfel de bucurie, membrii celor 48 de familii care au primit luni, 8 aprilie, cheile de la locuințele sociale repartizate în complexul din Ostroveni Sud au intrat emoționați în blocurile 1 și 2, curioși să vadă apartamentul sau garsoniera pe care, de acum înainte, le vor numi „acasă”.

Emoționat a fost și primarul pe parcursul scurtei ceremonii în care a împărțit cheile beneficiarilor îndreptățiți, însoțite, cum se cuvine mai ales în perioada aceasta de pregătire pentru sfintele sărbători de Paști, de o icoană pe care erau trecute cuvintele Binecuvântării casei și familiei.

Alte 72 de familii vor primi joi, 11 aprilie, cheile de la ușile apartamentelor din blocurile 3, 4 și 5 ale ansamblului totalizând 120 locuințe sociale, ridicat în Râmnic cu finanțare de la bugetul central și o co-finanțare de la bugetul local.
Primarul Gutău le-a urat tuturor celor prezenți să se bucure și să aibă grijă de darul primit și i-a anunțat că Primăria va face toate demersurile pentru a limita la cel mult două săptămâni procedurile de încheiere a contractelor individuale de utilități.