4 OCTOMBRIE – A TREIA ZI DIN CADRUL ”SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂȚII”, LA VÂLCEA
Astăzi, 4 octombrie, 80 de polițiști de prevenire a criminalității și ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea și din cadrul Biroului Poliție Transporturi Vâlcea au derulat 24 de activități de informare în comunitățile rurale și urbane.
Activitățile au presupus informarea în mediul rural, în municipiul Râmnicu Vâlcea și gări feroviare, fiind distribuite materiale infomative pe tot ceea ce inseamnă prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului.
Pentru cetățenii care nu s-au întâlnit astăzi cu cei 80 de polițiști, avem următoarele recomandări pentru prevenirea infracțiunilor împotriva patrimoniului:
Pentru prevenirea furturilor din locuinţe:
Dacă nu petreceți noaptea acasă, lăsați o lumină aprinsă sau un aparat de radio pornit;
În cazul în care lipsiți o perioadă mai lungă de timp, rugați prietenii sau vecinii să treacă pe la dumneavoastră și să ridice corespondența;
Achiziţionați întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind şi sting automat lumina.
Pentru prevenirea furturilor din autoturisme:
Asiguraţi-vă întotdeauna autoturismul chiar dacă lipsiţi din el doar câteva minute și nu lăsaţi niciodată cheile în contact;
Un sistem de alarmă montat pe maşină este ideal pentru descurajarea infractorilor.
Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, baterii, oglinzi etc.). Acestea vor fi mai dificil de vândut la mâna a doua.
Nu lăsați bunuri la vedere în autoturism chiar dacă sunt sau nu de valoare. Majoritatea furturilor sunt favorizate de un astfel de comportament al proprietarului. Telefoanele mobile, sistemele de navigaţie, genţile/borsetele sunt vizate în mod special.
Alegeți cu grijă locul unde parcați. Este de preferat o zonă bine iluminată sau în spaţiile cu supraveghere video. Aceste locuri oferă un mai mare nivel de siguranţă.
ATENŢIE!!!
În cazul în care constataţi că s-a comis un furt, nu umblaţi în maşină ( puteţi distruge urmele), ci sesizaţi Poliţia la nr. unic de apel de urgenţă 112!
112 – MEREU LA DISPOZIŢIA DUMNEAVOASTRĂ!!