Zâmbete, voie bună şi socializare – la cea de-a a IV-a ediție a tinerilor liberali “De Dragobete, iubește românește”
Într-o atmosferă de sărbătoare, tinerii liberali au organizat miercuri, 24 februarie, începând cu ora 20.00, într-un restaurant din centrul Râmnicului, cea de-a IV-a ediţie a evenimentului “De Dragobete, iubeşte româneşte”.
Copreşedinţii TNL Vâlcea, Alexandru Părduţ şi George Popolan şi copreşedinţii TNL Rm. Vâlcea, Laura Bojan şi Laurenţiu Cazan, alături de tineri inimoşi ai organizaţiei, îmbrăcaţi în tradiţionala ie românească, au colindat toată ziua orașul în căutarea cuplurilor de îndrăgostiți. Toate perechile care au dorit să-şi declare iubirea printr-un mesaj au primit câte o amintire a zilei de Dragobete, sub forma unei inimioare şi premii.
“Tinerii liberali doresc să marcheze această sărbătoare românească împreună cu toți cei care se iubesc, indiferent de vârstă. Deja este o tradiţie la noi organizarea acestui eveniment, o tradiţie pe care o vom desfăşura ţi în anii următori”, a transmis Alexandru Părduţ, copreşedinte PNL Vâlcea, celor prezenţi în număr destul de mare la seara îndrăgostiţilor.
Un bilanţ în imagini cu activitatea tinerilor liberali a captat atenţia celor prezenţi. “Bilanţul este activitatea noastră din ultimul an. Cuvintele sunt de prisos. Vrem să facem lucrurile ca la carte, să nu dezamăgim, să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor seniorilor. Fără noi, Klaus Iohannis nu ajungea preşedinte pentru că noi suntem forţa şi viitorul”, a conchis George Popolan, copreşedinte PNL Vâlcea.
Printre seniorii prezenţi la manifestare s-au aflat Romulus Bulacu, Adrănel Cotescu, Grig Crăciunescu, Samuel Vâlcu, Ştefan Prală, Cristi Iliescu, Ligia Zaharia.
Cuplul tinerilor liberali a fost ales în unanimitate Cristina şi Gabriel Marcu care se iubesc de 20 de ani. O dragoste mare din care trei suflete de copil le luminează viaţa. Cei doi tineru au fost recompensaţi pentru dragostea lor cu un premiu din partea tinerilor liberali.
Seara a continuat într-o atmosferă de cântec, voie bună şi socializare. (L.L.)