27 martie – Ziua Mondiala a Teatrului
Ziua Mondială a Teatrului a fost creată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, la Viena şi a fost sărbătorită prima oară în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor, la Paris.
De atunci, în fiecare an, la aceeaşi dată, comunitatea teatrală internaţională, artişti şi public deopotrivă, precum şi centrele naţionale din cele o sută de ţări membre ale Institutului Internaţional de Teatru, celebrează Ziua Mondială a Teatrului, ca un moment de afirmare a forţei de comunicare a artei scenice, ca mod de expresie a umanităţii, dincolo de toate frontierele geografice sau culturale, lingvistice, religioase sau politice.
În fiecare an, de Ziua Mondială a Teatrului, o personalitate din lumea teatrului sau din alt domeniu al culturii este invitată să-şi exprime gândurile legate de acest eveniment, într-un Mesaj internaţional, care se difuzează în lumea întreagă, în zeci de limbi.