2017 cu multă muncă la Budești! Comuna aflată în apropierea Râmnicului are parte de o dezvoltare spectaculoasă

Comuna Budești este, fără doar și poate, localitatea vâlceană cu cea mai importantă ascensiune în ultima perioadă. Asta și pentru că se află la o aruncătură de băț de Râmnicu Vâlcea, dar mai ales că este condusă de un primar destoinic, Ion Vlădulescu, cel care a înțeles încă din momentul în care a fost ales că singura politică pe care trebuie să o facă în timpul mandatului este cea a cetățeanului.

Cartiere rezidențiale

Cu bani puțini, administraţia Budeşti a reuşit să atragă investitori, să creeze facilităţi acestora, iar perspectivele industriale au fost și sunt mari. Primarul Ionel Vlădulescu a transmis o invitaţie publică dezvoltatorilor imobiliari pentru a construi cartiere rezidenţiale în zona Gâltofani pe un perimetru aflat la poalele pădurii de unde se pot admira munţii. În 2016 s-au eliberat peste 200 de noi autorizaţii de construcţii ceea ce spune multe, iar numărul acestora a crescut substanțial în acest an.

Ziua comunei, o reușită deplină

În plină vară, pe 30 iulie, locuitorii Comunei Budești au petrecut așa cum se cuvine, cu prilejul zilei localității. Primarul Ion Vlădulescu le-a pregătit oamenilor multe surprize, pentru toate gusturile. Au avut loc întreceri sportive și recitaluri de muzică populară și ușoară. Nu au lipsit Constantin Enceanu și Niculina Stoican, dar nici Alexandra Ungureanu și Crush. De asemenea, au fost premiate cuplurile cu peste 50 de ani de căsnicie și, ca un fapt inedit, printre ele s-a aflat și viceprimarul Mirea, alături de soția sa. Ca orice sărbătoare de amploare, seara s-a terminat cu un superb foc de artificii.

Peste 3000 de oameni angajați la Budești

În Parcul Industrial de la Budești, care are aproape 100 de hectare, lucrează deja peste 3000 de oameni, iar în următoarea perioadă dezvoltarea este una iminentă. În plus, administrația locală de la Budești a reușit să atragă și alte fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii din localitate. Astfel, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 s-a finanţat construirea unei grădinițe moderne. Investiția este una cât se poate de necesară, având în vedere că populația din localitate este într-o continuă creștere, locuitorii noi fiind atrași de locurile de muncă existente pe piață, de condițiile din Budești și de distanța mică față de Râmnicu Vâlcea. De asemenea, o să fie introdusă rețeaua de alimentare cu apă în satele Racoviţa şi Linia și se va construi un pod peste pârâul Sâmnic în punctul DC 30 Androneşti. Valoarea totală a proiectelor aprobate de Ministerul Dezvoltării pentru localitatea Budeşti prin PNDL 2 se ridică la 8.240.611 lei.

Zona industrială se extinde

Anul viitor se va realiza încă o extindere în zona industrială a unui alt investitor, şi sunt discuţii să mai vină şi alte firme. Conducerea primăriei își dorește cât mai mulţi investitori şi, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să existe o infrastructură bine pusă la punct, pentru a le-o asigura celor care doresc să investească în zonă. Vlădulescu și compania încearcă să dezvolte o zonă industrială puternică pentru judeţul Vâlcea și să le creeze investitorilor cel puţin condiţii prielnice de infrastructură pentru a se putea dezvolta. Acest lucru se va întâmpla în următorii ani, pentru că proiectele sunt unele de anvergură și se vor desfăşura pe perioada mai multor ani, nu de la o lună la alta.

Gabi Cîrjaliu