11 Noiembrie – „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii”

Cei 26 de eroi ai Armatei României căzuţi la datorie în teatrele de operaţii vor fi comemoraţi azi, 11 noiembrie, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii, prin servicii religioase şi ceremonii militare organizate la mormintele acestora şi la monumentele închinate sacrificiului şi eroismului militarilor români. La Garnizoana Rm. Vâlcea eroul comemorat este Slt. (post mortem) Remus Brânzan, primul militar căzut în timpul unei misiuni a Armatei române, după Revoluţia din decembrie 1989.

Ziua Veteranilor, instituită prin Legea nr. 150/2014 a fost sărbătorită, pentru prima dată în ţara noastră anul trecut. A fost aleasă pentru simbolistica ei – intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11,00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creeau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată de
faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie
sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar decedat în
teatrul de operaţii din Afghanistan.
“Slt.(post mortem) Remus Brânzan este primul militar căzut în timpul unei misiuni a Armatei române, după Revoluţia din decembrie 1989
S-a născut la data de 26.06.1967, în localitatea Răducă¬neni, judeţul Iaşi. A frecventat gimnaziul în localitatea Râureni, judeţul Vâlcea, iar după absolvire Liceul industrial nr. 3 din Rm. Vâlcea. A satisfăcut stagiul militar în Constanţa, unde a obţinut califica¬rea pe maşinile şi utilajele de geniu, ulterior fiind încadrat, în anul 1991 la Rm.Vâlcea, cu gradul de sergent.
În anul 1996 este încadrat, în Detaşamentului Naţional Bosnia -Batalionul 96 Geniu „Doctor Joseph Kruzel”, în funcţia de mecanic utilaj greu, şi participă alături de geniştii români la prima misiune în Bosnia – Herţegovina.
La 17 septembrie 1996, îşi pierde viaţa în timpul unei misiuni de lărgire a coridorului Gorazde în timp ce conducea excavatorul pe o pantă abruptă din Bosnia.
Slt.(pm) Remus Brânzan a fost înmormântat la data de 20 septembrie 1996 în cimitirul Sf. Gheorghe din localitatea Râmnicu Vâlcea”, ne transmite mr. Florentin Duman, purtător de cuvânt al Centrului de instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici”.

Prietenul eoului Brânzan: “Vroia să îi ofere copilului tot ce poate să îi ofere un părinte”

Cea mai emoţionantă mărturie despre Remus Brânzan şi ultimele clipe din viaţa sa, o avem de la maistrul militar (Rz.) George Bond Arici, care i-a fost cel mai bun prieten.
„…Totul a început în 1991 … când ne-am îmbrâncit în timpul unui meci de fotbal, după care ne-am împăcat şi apoi am devenit cei mai buni prieteni. Nu-mi place să spun că eram şeful lui, ci îmi place să spun că făcea parte din echipa mea. Era cel mai bun specialist pe utilaje de geniu, pe toate utilajele de geniu…. Era un familist convins. Cât timp am stat în misiune, departe de casă, ne făceam zilele mai uşoare cu poveşti despre familie. Povestind despre cei dragi, parcă îi simţeam mai aproape. Remus dormea în acelaşi cort cu mine, în patul de deasupra mea şi timp de şase luni şi-a spus întreaga poveste a vieţii lui, cu atâta patimă, simţind parcă o spune pentru ultima dată. îşi mai amintea câte ceva important pentru el şi accentua: “Trebuie să ştii şi asta”. în luna august 1996 am venit împreună acasă, în ţară, în concediu pentru două săptămâni. Atunci şi-a văzut pentru prima dată copilul, (şi pentru ultima dată) Remus Laurenţiu, care se născuse pe 8 aprilie 1996. La întoarcere, nu mi-a mai vorbit despre altceva decât despre copilul lui căruia dorea să îi ofere tot ce poate să îi ofere un părinte copilului său. îi cumpărase tot ce credea el că îi trebuie la vremea aceea, ba chiar şi o armă cu aer comprimat cu care o să-l înveţe pe băiatul lui să tragă, atunci când va creşte.
În 16 septembrie, eram în posturi de pază şi mi-a cerut un pix pentru că voia să scrie o poezie, atunci îi venise inspiraţia:
Of, Bosnie cea fără inimă Care ai distrus atâtea vieţi
Nu te voi lăsa să mi-o iei şi mie Căci dorul de ţară şi a
mea soţie Fac scut în fata ta!

“I-am pus iconiţa de la soţie lângă”

În 17 septembrie 1996, în timpul unei misiuni de lărgire a coridorului Gorazde, se afla în excavator alături de comandantul lui de pluton, când a rămas fără frână şi a încercat să oprească excavatorul lăsând cupa la sol. In acel moment s-a rupt bolţul de blocare, comandantul de pluton a reuşit să sară, iar cabina a căzut în apă, în râul Recka Reccea, de la cinci metri înălţime… Acolo s-a încheiat misiunea lui… acolo s-au oprit toate speranţele lui… Am reuşit să-i pun alături iconiţa pe care am primit-o în pachetul de Paşti de la soţia mea şi să-i aprind o lumânare pe care am cumpărat-o de la o mănăstire unde am fost în vizită împreună cu prietenul meu Remus.
Am uitat să vă spun că eram născuţi în aceeaşi zi de 26 iunie, eu în urma lui cu doi ani! Asta a fost!
De cele mai multe ori, suntem tentaţi să privim înapoi şi să încercăm să ne imaginăm, cum ar fi fost dacă am fi luat-o pe un alt drum în momentele de răscruce ale vieţii. Uneori credem că poate ar fi fost mai bine dacă…., alteori ne felicităm că am ales drumul potrivit. Pentru Remus Laurenţiu, dacă nu ar fi existat acel moment în care numai Dumnezeu ştie de ce a hotărât ca Remus Brânzan să devină EROU, ar fi fost cu siguranţă un alt drum, unul pe care s-ar fi plimbat cu tatăl său de mână şi nu i-ar mai fi păsat de nimic!
Sublocotenent Remus Brânzan este eroul nostru, care şi-a câştigat un loc de cinste în rândul Eroilor Neamului, un binemeritat colţişor în muzeul unităţii….”