Vâlcean în cabinetul Cioloş !

achim-irimescu

Fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, din comuna vâlceană Vaideeni, este una dintre propunerile la Ministerul Agriculturii ale premierului interimar Dacian Cioloş.

Dacian Cioloş, viitorul premier al României este prezentat de televiziuni în timp ce caută susţinerea parlamentară necesară investirii cabinetului său. Puţini sunt însă cei care ştiu cât de mult se frâmîntă viitorul premier pentru a alcătui o echipă redutabilă de specialişti (care să nu fie nici afiliaţi politic, pentru a face faţă cerinţelor străzii şi preşedintelui Iohanis, dar care să poată face faţă şi provocărilor timp de un an de guvernare dificil).
Conform unor surse foarte sigure, Cioloş l-ar dori în cabinetul său, pe post de ministru al Agriculturii, pe marele specialist vâlcean, cu experienţă în domeniu, fiu al comunei Vaideeni pe care o vizitează anual, Achim Irimescu.
Achim Irimescu este fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii până la 1 februarie anul trecut. Din 1 februarie 2014 Irimescu şi-a reluat activitatea la Reprezentanţa Permanentă a României la Bruxelles, post pe care îl ocupa înainte de luna mai 2012. Demnitarul a coordonat cele două agenţii de plăţi care gestionează fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Autoritatea de Management şi relaţia cu direcţiile tehnice din cadrul Comisiei Europene.
Doctor în economie agrară, Irimescu a fost, din 1998, şeful secţiei Agricultură, Pescuit şi Dezvoltare Rurală al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uninea Europeană. Vâlceanul Achim Irimescu este doctor în economia agrară (ASE) şi s-a ocupat în ultimii 14 ani de probleme de agricultură la reprezentanţa României la UE în Bruxelles, iar anterior a lucrat tot în Ministerul Agriculturii.
Cunoscut ca un specialist redutabil, fără simpatii politice, Irimescu ar fi poate o soluţie excelentă pentru un portofoliu deloc uşor şi în care cu greu te poţi remarca într-un madat de doar un an. Din păcate există posibilitatea ca din cauza unor probleme familiale Irimescu să nu fie tentat să se mute în Bucureşti în această perioadă. (T.G.)