Mai bine cârciumi decât ziare

Vâlcea este judeţul cu cele mai multe publicaţii din ţară raportate la numărul de locuitori. Dar Vâlcea este şi locul în care s-a născut tiparul în Ţara Românească şi locul în care apărea, după Revoluţia din 1989, primul cotidian particular din România. Vâlcea este şi judeţul cu trei televiziuni, chiar dacă în două din ele cei care lucrează mor de foame. Este locul în care sute de ziarişti semnează contracte dubioase de voluntariat sau doar contracte de 2 sau 4 ore de muncă pe zi, deşi sunt hămăliţi de patroni şapte zile din şapte, zi lumină.
În Vâlcea sunt oameni care au făcut pasiune din presă, dar despre ei vom vorbi altădată şi care au pierdut sănătate, ani din viaţă, familii, trăind la limita existenţei pentru a face presă. În Vâlcea sunt, însă, şi patroni de presă care au transformat şantajul la rang de artă şi firmele editoare ce le aparţin în firme cu sclavi, nu cu redactori, care au trăit într-un lux exorbitant distrugând, însă, zi de zi noţiunea de presă liberă şi independentă.
În aceste condiţii nu m-am mirat când prieteni apropiaţi mi-au spus că greşesc încercând să fac un nou ziar, că în Vâlcea sunt prea multe ziare, că multe vor da faliment, că nu mai este loc pentru un nou ziar. Mi-au spus că mai bine mă duceam să lucrez la un ziar deja existent. Le-am zâmbit şi le-am spus că am lucrat, împreună cu a mea colegă Letiţia Lazăr, la toate care sunt plus la altele care nu mai sunt. Le-am spus că îi ştim pe toţi patronii, politicile lor editoriale, stilurile, interesele şi felul în care îţi distrug propriile principii, demnitatea, orgoliul de profesionist încercând să te aducă la stadiul de mercenar fără suflet şi fără gândire. Le-am spus că doar în Râmnic pe o singură stradă sunt mai multe farmacii sau cârciumi decât ziare are acest judeţ. Le-am mai spus că bisericile dintr-o comună produc mai mulţi bani decât are nevoie acest ziar ca să trăiască, iar în Vâlcea sunt 89 de oraşe şi comune, toate pline de biserici.
Şi le-am mai spus că tirajul tuturor ziarelor din Vâlcea adunat este mai mic decât tirajul unui ziar local din anii ’90. Iar în mediul rural un ziar tipărit ajunge foarte rar. Nu există chioşcuri de ziare, lumea nu are bani pentru presă, nu are de unde să citească. Mii de oameni nu au internet, nu au tablete şi telefoane inteligente conectate la internet sau pur şi simplu nu ştiu să citească presa pe internet. Pentru aceşti oameni, scriem noi acest ziar pe print. Lor le vom duce, gratuit, ediţiile tipărite, pentru ceilalţi vom scrie zilnic ştiri, articole, reportaje, interviuri, aici, pe internet. Şi vom vedea câţi oameni ne citesc, câţi accesează site-ul ziarului nostru, câţi ne scriu de bine sau de rău. Piaţa va regla şi va lăsa până la urmă acele ziare care merită să rămână. Dar judeţul nostru ar putea să le susţină pe toate cu două condiţii. Prima: patronii tuturor ziarelor ar trebui să înţeleagă că presa nu e o afacere de îmbogăţire şi că ar trebui să trăiască mai modest, la nivelul celui mai bine plătit salariat pe care îl au şi clasa politică ar trebui să facă ceea ce trebuie ca acest judeţ să crească numărul locurilor de muncă.
Noi ne vom face treaba şi vom încerca să facem educaţie şi presă de calitate, vom reveni în şcolile din judeţ acolo unde altădată jurnaliştii ţineau ore facultative gratis. Vom redeschide apetitul spre lectură adolescenţilor, vom scrie despre generaţii pe care politicienii le neglijează, despre problemele sociale ale celor care mai au puţin de trăit, dar şi a celor care abia păşesc în lumea dură a ţării noastre.
Acest ziar nu are patroni, deşi este editat ca toate celelalte de o societate comercială. Acest ziar este scris de Letiţia Lazăr şi Traian Guminski, doi oameni care scriu din pasiune şi care au decis, în cele din urmă, să scrie liberi. Liberi de politici editoriale şi de interese ale unor politicieni sau patroni. Şi vom scrie pentru voi, pentru cei mulţi sau puţini care ne veţi citi, numai lucruri adevărate. Pentru că adevărul va ieşi mereu la lumină şi pentru că ştim că în Vâlcea vor fi din nou mai mulţi oameni care vor citi un ziar decât cei care vor intra într-o cârciumă.
Traian Guminski