Edilul şef al comunei Guşoeni Nicolae Concioiu a depus la Ministerul Dezvoltării 14 proiecte importante pentru comunitate

Primarul comunei Guşoeni Nicolae Concioiu şi-a propus ca în perioada următoare să realizeze cât mai multe investiţi, astfel încât comuna pe care o păstoreşte să se dezvolte. Întâmpinând numeroase probleme administrative în ultimii ani, nu de puţine ori a fost nevoit să stagneze cu lucrări la diferite obiective. În acest an nu mai puţin de 14 proiecte au fost depuse la Ministerului Dezvoltării.


„Am depus 14 proiecte pentru finanţare. Valoarea totală a acestora se ridică la peste 30 milioane lei. Aceste proiecte nu sunt decât un inventar strict al nevoilor localităţii, în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea sistemelor de apă şi canal şi reabilitarea clădirilor şi modernizarea instituţiilor de învăţământ, şi anume a şcolii gimnaziale prin reabilitarea acopeişului şi prin crearea instalaţiei izolaţiei termică şi de căldură, construirea unei grădiniţe noi cu două grupe de copii cu program prelungit, investiţie pentru care avem deja toate aprobările necesare, suntem la faza de autorizaţie de construire. Punem accent foarte mare şi pe reabilitarea dispensarului comunal, o clădire realizată prin anii 1970, care nu prea corespunde în aceste momente. Dorim să avem şi noi un dispensar modern şi în aceste momente ne-am propus atât reabilitarea, cât şi extinderea, precum şi dotarea cu aparatură modernă astfel încât medical să aibă o activitate conform standardelor. Din fericire avem un medic de familie în localitate de foarte mulţi ani, implicat în problemele comunităţii şi suntem mulţumiţi că în continuare ne acordă sprijin şi noi îl apreciem pentru că rămâne o persoană consecventă şi credincioasă localităţii Guşoeni. De ani de zile am încercat să promovez acest proiect, numai că liniile de finanţare nu au fost permisibile pe acest segment. Am înţeles că de data aceasta se poate realiza şi prin PNDL. La Guşoeni ne confruntăm cu o populaţie îmbătrânită şi cu probleme de sănătate care trebuiesc urmărite”, ne-a mărturisit primarul Concioiu.
Un alt proiect depus de primarul Concioiu este infrastructura rutieră.

“Noi am asfaltat principalele drumuri comunale, dar în continuare avem nevoie de asfaltarea uliţelor şi străzilor săteşti pentru că acestea nu au putut fi cuprinse în programele iniţiale de finanţare. De data aceasta am totalizat un număr de 8, 31 km pentru care am întocmit un proiect şi l-am depus la Ministerul Dezvoltării în speranţa că vom primi finanţarea solicitată.
Avem în atenţie finalizarea lucrărilor de la Căminul Cultural. Căminul Cultural este o investiţie demarată cu câţiva ani în urmă pe fonduri proprii. Am făcut solicitări de-a lungul timpului către Compania Naţională de Investiţii care prin nenumărate adrese ne confirma faptul că suntem cuprinşi în lista de investiţii-finanţare, dar din păcate resursele sau sumele alocate au întârziat să apară, şi atunci am făcut eforturi supranaturale de a reuşi realizarea acestui edificiu cultural foarte important pentru localitate la un grad de realizare de 85%, diferenţa constând în finisaje si dotarea cu mobilier şi aparatura necesară desfăşurării evenimentelor. Pentru această lucrare ne mai confruntăm şi cu o problemă legată de faptul că constructorul se află în insolvenţă şi procedurile de derulare ale insolvenţei sunt delicate şi îngreunate. În corepondenţa pe care o purtăm continuu şi-a luat angajamentul că vor face tot ceea ce tine de ei să finalizaze lucrarea. Sperăm ca anul acesta să finalizăm lucrarea”, ne-a mai spus edilul şef al localităţii Guşoeni. Valoarea proiectului depus la Ministerul Dezvoltării pentru căminul cultural se ridică la suma de aproape 600 mii lei.

Un alt proiect important pentru comunitate este introducerea sistemului de distribuţie gaze. Acest proiect va fi demarat prin buget local în ceea ce priveşte plata proiectului tehnic şi demararea lucrărilor, urmând ca extinderea sistemului să poată fi finanţată prin Ministerul Dezvoltării, pentru că la acest moment ministerul finanţează doar extinderile de sisteme de gaze naturale, nu şi înfiinţările.

Letiţia Lazăr

Share...Share on Facebook31Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0