Costi Rădulescu: “Primii paşi pentru ca structura regională a Agenţiei Zonelor Montane să fie înfiinţată la Vâlcea!”

Astăzi, 14 noiembrie, la Consiliul Judeţean Vâlcea, a fost prezent dr. ing. Ştef Tiberiu, consilier al Ministrului Agriculturii, care a participat alături de preşedintele CJ Costi Rădulescu, dar şi de preşedinta Asociaţiei Agricole “Ţara Loviştei”, Constanţa Ştefan, directorul Direcţiei Agricole Vâlcea, Marin Cernătescu, şi primarul comunei Vaideeni, Achim Băluţă Daniel, la o întrunire unde s-a discutat despre modificarea actualei forme de organizare a Agenţiei Zonei Montane.


„Astăzi, am avut plăcerea să discut, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, cu domnul dr. ing. Ştef Tiberiu, consilier al Ministrului Agriculturii pe problemele zonelor montane şi director executiv al Centrului de Instruire în Agricultură, despre modificarea actualei forme de organizare a Agenţiei Zonei Montane. Cu acest prilej, l-am asigurat pe domnul consilier Tiberiu Ştef de tot sprijinul meu în acest demers şi vreau să îi mulţumesc pe această cale domnului ministru Petre Daea, care a răspuns astfel pozitiv solicitării mele de stabilire a locaţiei viitorului Centru Regional al „Agenţiei Zonelor Montane” în judeţul Vâlcea. Iată că, astăzi, avem primele confirmări.
Acest Centru Regional va gestiona problemele localităţilor montane din judeţele Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi şi va asigura suportul necesar implementării a şase programe extrem de importante, ce urmează să susţină înfiinţarea unor centre locale de colectare a lânii, a pieilor de animale, a laptelui, a fructelor de pădure, a unor centre de sacrificare a animalelor, precum şi a unor stâne,” – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

Share...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0