ALUNU Dacă tuburile de beton montate pe Olteț nu rezistă, alte peste 20 de gospodării sunt în mare pericol

Alunecarea de teren de la Alunu este de neoprit și eforturile din ultima lună și jumătate au fost în zadar. Tonele de steril au trecut peste drumul județean care traversează localitatea și sunt la doar 70 de metri distanță de albia Râului Olteţ.

Într-un scenariu sumbru, peste 20 de gospodării o să fie înghițite de apă. 13 case, terenuri agricole, hectare întregi de pădure sunt acum sub pământ la Alunu. Alunecarea de teren ajuns la o distanță de 70 de metri de Râul Olteț și ar putea parcurge această distanță în zece zile, poate mai puține dacă în zonă se vor înregistra precipitații. Pentru alte case există ordin de evacuare și ar putea să fie demolate controlat în perioada următoare. În albia râului s-au montat tuburi imense de beton și se speră că vor rezista la presiunea tonelor de steril. În caz contrar, pământul va ajunge în râu și peste 20 de gospodării vor fi acoperite de apă.
“Situația este nu este deloc una bună. Alunecarea nu se oprește, înaintează mereu. S-au introdus acele tuburi pentru canalizarea râului. Sperăm să reziste lucrarea… Drumul Județean s-a închis, se merge pe o variantă prin pădure pentru ocolire. O să fie ceva de durată. Oamenii care au rămas fără case vor banii nu materiale. Nu ar avea timpul să construiască până în iarnă. Aici sunt case de vânzare, vor să se mute și ei într-o casă. Unii dintre ei nici nu mai au putere, sunt bolnavi, bătrâni. Alunecarea ajunge până la Olteț în 8-10 zile. Sper să se mai ducă într-o parte și alta și impactul să nu fie atât de mare. Până acum au fost demolate 8 gospodării, mai sunt în mare pericol alte două gospodării. Dacă o să fie precipitații abundente ca în 2-14 mai o să fie prăpăd… Casele din amonte și nu sunt puține, o să fie în mare pericol. Dacă alunecarea trece de aceste tuburi, atunci zona din amonte o să fie sub ape…”, ne-a declarat Cristian Birăruți, primar Comuna Alunu.
Tensiunea este maximă la Alunu, în condițiile în care oamenii care și-au pierdut locuințele au fost informați că ar putea să primească materiale de construcție și nu despăgubiri în bani. Ei sunt deciși să-și caute dreptatea în instanță.

“Cine mai stă acum să construiască? Unii dintre noi suntem bătrâni, nu mai avem timp și nici răbdare. Nu avem ce să facem cu materialele, avem nevoie de bani, să ne luăm rapid alte case. E bătaie de joc. O să ne organizăm și ne vom căuta dreptatea în justiție”, spun oamenii care s-au mutat la rude sau în spațiile puse la dispoziție de primărie la centrul social din localitate.
Inițial, specialiștii în domeniu aveau în plan să devieze albia Râului Olteț, astfel încât să se elimine riscul ca pământul să ajungă în apă. S-a renunțat la idee, din cauza timpului scurt și a avansării rapide a alunecării e teren.

Gabi Cîrjaliu