Zvonuri nefondate la Malaia – impozitele locale nu au fost mărite!
E an electoral și în localitățile vâlcene se duce o luptă crâncenă pentru atragerea electoratului.
Din păcate, în puține cazuri dezbaterile sunt pe proiecte, de cele mai multe ori strategia persoanelor care vor să ajungă la putere se bazează pe dezinformări și pe zvonuri nefondate.
Așa s-a întâmplat de curând și la Malaia, acolo unde adversarii actualului primar, Gheorghe Dinculescu, au spus în stânga și în dreapta că edilul a dispus mărirea substanțială a impozitelor locale.
“Este adevărat. Au fost persoane care au încercat să-i convingă pe oameni că eu am dispus să se mărească taxele și impozitele locale. Ori adevărul este cu totul altul. Valoarea impozitului nu a fost mărită din inițiativa Primăriei Malaia. Impozitele și taxele au fost actualizate cu rata inflației, conform legislației în vigoare. Pe scurt, legea ne-a obligat să indexăm cu rata inflației, așa cum se întâmplă în toate localitățile din România”, spune edilul.
În ceea ce privește rezultatul lansării zvonurilor, la Malaia, au impact zero, în condițiile în care locuitorii comunei au văzut cu ochiul liber care sunt investițiile făcute în ultimii ani și s-au decis deja să aleagă continuitatea. (Gabriel Cîrjaliu)