Ziua Unirii Principatelor Române sărbătorită și la Rm. Vâlcea!
Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită la Râmnicu Vâlcea printr-o ceremonie organizată de Instituția Prefectului Județul Vâlcea cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, Teatrului Municipal Ariel, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea și Inspectoratului pentru Situații de Urgență “General Magheru” al Județului Vâlcea.
Evenimentul s-a desfășurat în scuarul din fața instituției. La ceremonie au participat prefectul județului Vâlcea – domnul Mihai Oprea, subprefecții Florentina Călin și Victor Stănculescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea – domnul Constantin Rădulescu, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea – domnul Mircia Gutău, domnul Marius Gâju – comandantul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, reprezentanții pe plan local ai Ministerului Afacerilor Interne, șefi ai serviciilor deconcentrate din județ, lideri politici, reprezentanţi ai societăţii civile din municipiul Râmnicu Vâlcea.
La Râmnicu Vâlcea ceremonia dedicată Micii Uniri a debutat cu primirea onorului militar de către prefectul județului Vâlcea și comandantul garnizoanei precum și salutul Drapelului de Luptă în prezența gărzii de onoare care a cuprins militari din Garnizoana Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea și Inspectoratul pentru Situații de Urgență “General Magheru” al Județului Vâlcea. În cadrul ceremoniei a fost intonat Imnul Național de către Fanfara Județeană Constantin Brâncoveanu, urmat apoi de interpretarea unui moment artistic de către orchestra Rapsodia Vâlceană. Momentul a fost continuat de actorii Teatrului Municipal Ariel care au prezentat o scenetă de reconstituire a evenimentelor din 24 ianuarie 1859. Manifestarea s-a încheiat cu Hora Unirii.
La 24 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Ţării Româneşti la Bucureşti, după ce, înainte cu trei săptămâni, la data de 5 ianuarie fusese ales, la Iaşi, domnitor al Moldovei. Cuza a fost cel care a pus bazele statului român modern și a reușit să consolideze UNIREA prin crearea primului Parlament unic și a primului Guvern unic. Cuza a arătat românilor că poate exista UNITATE: lingvistică, culturală, etnică, politică sau administrativă. Recunoaşterea internaţională a Unirii şi măsurile adoptate în anii care au urmat au dus la obţinerea şi recunoaşterea independenţei României în anii 1877 – 1878 și la îndeplinirea idealului naţional de unire a tuturor românilor: MAREA UNIRE din anul 1918.