Ziua Mondială a Educaţiei, sărbătorită la Biblioteca Judeţeană

Miercuri, 5 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei vor avea loc mai multe acţiuni în judeţul nostru. Biblioteca “Antim Ivireanul” organizează Simpozionul „Educaţia calea succesului”, secţiuni
• Managementul educaţional. Politici educaţionale
• Accesul la educaţie – oportunităţi şi riscuri
• Educaţia şi noile tehnologii
• Comunicarea în procesul educaţional. Psihologii educaţionale.

Simpozionul va începe la ora 17.00 în Sala de Conferinţe a Bibliotecii şi vor participa reprezentanţi ai : Inspectoratului Şcolar Vâlcea, Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Casa Corpului Didactic,Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Filiala Vâlcea-
Biblioteca Județeană Vâlcea, structura gazdă a Centrului EUROPE DIRECT Vâlcea sărbătorește Ziua Mondială a Educației  – miercuri, 5 octombrie 2016 şi prin alte evenimente educative. Între orele 9.00 – 18.00, pe esplanada Bibliotecii vor fi expuse fotografii din activitatea de voluntariat a  Centrului ED, expoziție intitulată ”Voluntar la EUROPE DIRECT”. De la ora 10.00 la 14.00 și de la 15.00 – 17.00, în Sala ”Al treilea spațiu” ( et. I), reprezentanți ai organizațiilor de tineret vor participa la cursul ”Începe cu TINEri!” – un curs de educație non-formală în proiectele de tineret (Erasmus+), iar în pauza cursului, de la 14.00 – 15.00, va avea loc primul curs de limbă engleză. Pe tot parcursul zilei, până la ora 18.00, Centrul ED va deveni  un open space pentru tinerii liceeni care intenționează să-şi depună candidatura pentru programul de voluntariat ED pentru anul 2017. ”Ziua Centrelor Europe Direct” este o inițiativă a Rețelei Europe Direct România dedicată Zilei Mondiale a Educaţiei.