Ziua Comunei Costeşti, la a XVI-a ediţie
Primăria şi Consiliul Local al comunei Costeşti organizează, în data de 13 -14 august 2023, sub genericul „La obârşie, la izvoare” ziua comunei. Manifestările vor începe, duminică, 13 august 2023, după conferirea premiilor familiilor care își aniversează „Nunta de Aur” la Biserica Parohiei Costești. De la ora 15.00, pe scena amenajată în aer liber, în zona Stog, va avea loc un spectacol artistic susținut de Mirel Stoica Band, grupul „Muguri brâncoveni”, Clubul Copiilor Horezu, conducător artistic, prof. Cosmin Bădiță, grupurile reunite „Domnițele” și „Floricica” din Costești, conducător artistic învățător Floricica Mîndreci, ansamblul „Nedeița” din Tomșani-Vâlcea, solist vocal: Filofteia Badea, Eugenia Filip și Ileana Lăceanu.
Luni, 14 august, cu începere de la ora 16.00, cei prezenţi vor putea urmări un spectacol muzical susţinut de Formația „Ritmic 2000”, Ilie Dură, Constantin și Cosmin Gaciu – Taraful „Iancu Jianu”. (T.G.)