Zilele importante pentru vâlceni în 2019
Vă prezentăm un scurt calendar al unor evenimente, sărbători sau zile interesante din anul care a început de câteva zile și care va fi un an electoral. Anul acesta vom alege reprezentanții României în Parlamentul European, dar vom alege și președintele țării. Actualul șef al statului își încheie mandatul în luna decembrie și a anunțat deja că va candida pentru un al doilea mandat.
Duminică – 6 ianuarie -Botezul Domnului sau Boboteaza. Boboteaza este integrată în suita celor 12 sărbători creștinești importante. Această sărbătoare este menită să amintească de Botezul Domnului în apa Iordanului, înainte ca acesta să pășească în viața publică, chiar la împlinirea vârstei de 30 de ani.
Ziua Unirii Principatelor României: joi 24 ianuarie – zi liberă
Joi, 14 februarie – Ziua Indrăgostiților – Valentines day
Duminică -24 februarie- Dragobetele
1 Martie, vineri – Mărțișor
8 Martie, vineri – Ziua Femeii
15-18 martie a treia ediție a Carpathian Latino Fest are loc la Râmnicu Vâlcea – unul din cele mai mari festivaluri de dans latin din Europa de Est
Echinoxiul de primăvară – 20 martie ora 23.58
Paștele catolic : duminică 21 aprilie
Vinerea Mare :26 aprilie – zi liberă
Paștele ortodox : duminică 28 aprilie
23-26 mai au loc alegerile pentru Parlamentul European. Fiecare țară fixează ziua în care s e desfășoară scrutinul. Guvernul va stabili prin hotârîre ziua alegerilor din acest interval și va organiza scrutinul.
1 Mai, miercuri: Ziua Municii – zi liberă
În România, Ziua Mamei a fost declarată sărbătoare publică începând din 2010 şi este sărbătorită în prima duminică a lunii mai, anul acesta in 5 Mai
20 Mai, luni – Ziua municipiului Râmnicu Vâlcea- ziua în care în urmă cu 631 de ani a fost atestat Râmnicu Vâlcea
Ziua Copilului: 1 iunie – sîmbătă – zi liberă
Rusaliile: duminică 16 iunie, luni 17 iunie – zile libere.
Solstițiul de vară în emisfera nordică: vineri 21 iunie, ora 18.54 durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopții fiind de numai 8h 28m.
Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Anul acesta 26 iunie este într-o joi
29 iulie, luni – Ziua Imnului Național
15 august – joi, Adormirea Maicii Domnului – zi liberă
Echinoxiul de toamnă – 23 septembrie ora 10.50
30 noiembrie, sîmbătă – Sfîntul Andrei
Data alegerile prezidențiale va fi fixată prin hotărîre de Guvern
1 Decembrie , duminică : Ziua Marii Uniri
Solstițiul de iarnă – 22 decembrie ora 6.19 la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București).
25 Decembrie, miercuri- Crăciunul.