Zilele Imnului Naţional 2021 – expoziţii, lansări editoriale, reprezentaţie teatrală şi concerte de prestigiu
Pe lângă evenimentele din zona divertismentului, manifestările dedicate aniversării celor 173 de ani de la prima intonare a cântecului ”Deşteaptă-te, române!” au şi o puternică componentă culturală reprezentată de expoziţii de artă plastică, de artă fotografică, de carte veche, lansări editoriale, o reprezentaţie teatrală şi concerte de înaltă ţinută organizate de partenerii tradiţionali ai Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea – Filiala Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici, Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul”, Muzeul Judeţean ”Aurelian Sacerdoţeanu”, Fotoclubul ”Floare de Colţ” şi de instituţiile de cultură subordonate – Filarmonica ”Ion Dumitrescu” şi Teatrul Municipal ”Ariel”.
Startul maratonului de evenimente culturale aparţine Bibliotecii Judeţene ”Antim Ivireanul” care invită joi, 29 iulie, de la ora 17.00, în Holul Mare al instituţiei, la o serie de evenimente printre care expoziţia de facsimile „Din colecţiile Bibliotecii Judeţene «Antim Ivireanul» Vâlcea: carte românească veche”, expoziţia „Casa Regală a României, păstrătoare şi promotoare a tradiţiilor româneşti” (realizată cu sprijinul Muzeului Naţional Cotroceni) şi lansarea numărului 9 al Revistei „Vitralii culturale” editată de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, în timp ce, pe esplanada din faţă clădirii, se va desfăşura o expoziţie de carte din colecţiile bibliotecii.
Ziua de naştere a Imnului Naţional se va încheia la Arenele ”Traian”, unde Filarmonica ”Ion Dumitrescu” a pregătit, de la ora 19.00, un ”Symphonic Show” cu orchestra filarmonicii, dirijor Tiberiu Dragoş Oprea, având-o ca invitată pe Ianna Novac, deschiderea evenimentului fiind făcută de clasa lector univ. dr. Camelia Clavac cu momente muzicale pop-dance, classic & more; intrarea la acest eveniment este liberă.
Vineri, 30 iulie, şirul momentelor artistice este deschis la ora 17.00, în Galeria Cozia Pasaj 2 de Salonul de Artă Fotografică al Fotoclubului ”Floare de Colţ” – expoziţia ”La Conac”, curator Ioan Ciobotaru, urmat, de la 17.30, în Galeria Cozia Pasaj 1, de vernisajul expoziţiei de pictură a artistului italian Francesco Bubba, curator Gheorghe Dican. Începând cu ora 18.00, Galeria ”Artex” va găzdui Salonul Judeţean de Artă al Filialei Vâlcea a UAP, ocazie cu care se va lansa şi cartea ”Recurs la Brâncuşi” de Vasile Vasiescu. Periplul artistic se va muta apoi la Muzeul de Artă ”Casa Simian”, ce va găzdui în curtea interioară, de la ora 19.30, expoziţia Salonul de Sud ediţia I – ceramică, curatori Corina Croitoru şi Irina Ionescu, urmată, la ora 20.00, de un concert de flaut al solistei Elida Tîrţopan.
Punctul final al zilei artistice este pus de Teatrul Municipal ”Ariel” la Arenele ”Traian”, la ora 20.00, cu piesa ”Autorul” de Radu Herjeu, în regia lui Boris Melinti, cu Anca Olteanu, Mihaela Mihai, Alin Păiuş, Gabriel Popescu şi Camelia Constantin; intrarea la acest eveniment este liberă.