Winter Competition – CS Vâlcea 1924, misiune îndeplinită la Voineasa

Iarna a adus din nou sportul în prim-plan, iar CS Vâlcea 1924 a demonstrat că pasiunea, organizarea și dorința de performanță pot transforma o zi obișnuită într-un adevărat spectacol al mișcării. „Winter Competition”, eveniment desfășurat în stațiunea Voineasa, miercuri, 18 februarie 2026, a reunit zeci de copii și tineri sportivi într-o atmosferă plină de energie, fair-play și bucurie autentică. Competiția a inclus probe variate, adaptate diferitelor vârste și niveluri de pregătire, de la slalom pentru categoria U16, până la întreceri de viteză pe sănii și provocarea dinamică „Capture the Flag”.

Fiecare probă a pus accent nu doar pe rezultat, ci și pe spiritul de echipă, curaj și dorința de a depăși propriile limite. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Consiliul Județean Vâlcea, al administrației locale din Voineasa, precum și de colaborarea cu Școala de Schi Obârșia Lotrului și Domeniul Schiabil Transalpina, parteneri esențiali pentru buna desfășurare a competiției.

Organizatorii au ținut să mulțumească sportivilor, părinților, antrenorilor și voluntarilor, cei care au contribuit decisiv la reușita acestei zile speciale. Zâmbetele copiilor, emoțiile de la start și entuziasmul de la final au fost cea mai bună confirmare că astfel de inițiative sunt nu doar necesare, ci și așteptate. Prin „Winter Competition”, CS Vâlcea 1924 își continuă misiunea de a construi, de a crește și de a promova sportul, oferind tinerilor șansa de a se dezvolta armonios, prin mișcare și competiție. Următoarele evenimente sunt deja în pregătire, iar promisiunea rămâne aceeași: sport de calitate, pentru viitorul generațiilor tinere.