Visul lui Costi Țițirigă prinde contur
În trecut v-am prezentat povestea adolescentului Costi Țițirigă. Deși a crescut la un centru de plasament din Râmnicu Vâlcea, Costi a dovedit că este un mare iubitor de animale. A salvat sute de feline și căței din puținul pe care l-a avut și cu ajutorul donațiilor venite de la oameni. Marele său vis este, însă, să cumpere un teren pe care să construiască un adăpost pentru animale. Și nu e departe să îl îndeplinească: “În luna decembrie am deschis o strângere de fonduri prin intermediul platformei Facebook, unde până în momentul actual am strâns circa 2.500€ din 8000€ necesari pentru a achiziționa un teren. Scopul meu este de a salva animale abandonate de pe stradă, am salvat 200 de animale de 5 ani de zile de activitate în protecția animalelor. În ciuda faptului că am 17 ani și provin de la un centru de plasament și nu am susținere emoțională sau sprijin din partea unei familii, am reușit sa gândesc normal că în viață trebuie să faci fapte bune chiar dacă ai trecut prin pase proaste și nu ai fost întotdeauna satisfăcut de viața primită. Un teren este primul pas în realizarea visului meu, apoi obținerea tuturor autorizațiilor de construcție, funcționare, aprobări de la primărie ș.a.m.d. Apoi nă voi apuca încet de construcție, totodată anul acesta în luna mai voi pune bazele unui ONG de protecția animalelor care va rămâne istorie în viața mea. Voi putea pentru că voi împlini vârsta majoratului. Eu cred în mine și chiar dacă m-am lovit și o să mă lovesc de reticențe și de oameni răi, tot voi continua“, spune Costi.