Virgil Pîrvulescu anunță schimbarea actualilor consilieri municipali ai PNL
Constantin Băzăvan, Grigore Crăciunescu, Mircea Constantin Poenaru și Dumitru Vâlcu nu vor mai face parte din consiliul municipal Râmnicu Vâlcea după alegerile din septembrie.
Anunțul a fost făcut de Virgil Pîrvulescu, înscris în PNL Vâlcea în luna martie a acestui an și asumat de PNL drept candidat la Primăria Râmnicu Vâlcea.
Acesta a declarat, în cadrul unei întâlniri de precampanie electorală care a avut loc, duminică 24 mai, la Pensiunea Artur din Râmnicu Vâlcea (nu discutăm acum legalitatea acestei adunări, modul în care s-a făcut distanțarea socială și cum au purtat sau nu au purtat măștile participanții), că PNL îi va da drept consilieri: “PNL mi-a zis așa: pentru funcția de consilieri îți dăm oameni tineri, serioși și capabili…”.
Nu comentăm dacă schimbarea garniturii de consilieri este benefică sau nu pentru liberali, dar nu putem să nu ne gândim că actualii consilieri au muncit ani în șir pentru partid, au participat la multe campanii electorale, au fost în PNL și când partidul s-a aflat în opoziție, și nu s-au înscris în partid cu câteva luni înainte de alegeri pentru a pune mâna pe o funcție. Cu ce inimă vor face acești oameni, familiile lor, prietenii și membrii vechi, campanie electorală pentru un candidat care evident este un bun vânător de oportunități?
Traian Guminski