Viitorul Dăești a reușit a doua victorie. Flacăra a învins Minerul în derby-ul județean
Cele trei reprezentante ale județului în Liga a III-a au jucat în a doua rundă a eșalonului. Minerul Costești și Flacăra Horezu s-au aflat față în față la baza sportivă de la Orlești și câștig de cauză au avut olarii, scor 1-2,la pauză 0-1. Pentru Flacăra au marcat Dinu și Bârzan, pentru gazde egalând la 1-1 veteranul Milosteanu. Cealaltă echipă din Vâlcea, Viitorul Dăești, s-a deplasat la Potcoava pentru meciul cu Petrolul din localitate. Elevii lui Adi Popa s-au impus cu 2-1, după golurile marcate de Pârvu, unul din 11 metri. Succesul este valoros pentru că-i trimite pe vâlceni pe primul loc al clasamentului, după ce petroliștii au condus cu 1-0. (Gabriel Cîrjaliu)