VIDEO VLĂDEŞTI De la vot, la biserică
Agitație mare în această dimineață pe străzile comunei vâlcene Vlădești. 2645 de persoane cu drept de vot sunt așteptate la alegerile parțiale pentru alegerea noului primar după ce, cel care câştigase scrutinul din 2016 și-a pierdut mandatul după un proces cu ANI.
Mulți dintre locuitorii comunei aflate în vecinătatea Municipiului Râmnicu Vâlcea, în special persoane ajunse la vârsta a treia, au ales să voteze apoi să meargă la biserica pentru slujba de duminică. La ora 11.00 procentul de prezenţă la vot era de 20 la sută. Tinerii nu se înghesuie să meargă nici la Secțiile de votare și nici la biserică, mulți dintre ei fiind plecați la muncă, în străinătate. Oamenii din Vlădești așteaptă de la noul primar să le rezolve în special problemele legate de infrastructură. Fostul primar al localității, Sorin Ghiță, și-a pierdut mandatul după o decizie a Agentiei Naționale de Integritate. ANI a decis că acesta a fost incompatibil din 9 Septembrie 2009 și până în 24 Aprilie 1012, îndeplinind simultan funcțiile de primar și administrator la școala gimnazială din localitate.
Gabi Cârjaliu
VIDEO Gabi Henning