VIDEO Primul premiu internațional pentru sport: un moment istoric pentru Vâlcea la Gala Baschetului Românesc 2025

Gala Baschetului Românesc 2025 – Sucursala Regională 3 a avut loc astăzi la Vâlcea, transformând județul într-un centru al performanței sportive și al recunoașterii celor care contribuie la dezvoltarea baschetului național. Evenimentul a reunit oficiali ai Federației Române de Baschet, sportivi, antrenori și reprezentanți ai cluburilor, într-o atmosferă dedicată excelenței și pasiunii pentru sport.

Unul dintre momentele centrale ale galei a fost acordarea unei distincții cu valoare internațională președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, recompensă pentru implicarea constantă în susținerea baschetului românesc. „Îi mulțumesc doamnei Carmen Tocală, președinta FRB, pentru distincția de recunoaștere internațională a contribuției aduse la dezvoltarea baschetului românesc, pe care mi-a oferit-o astăzi.” a declarat acesta, subliniind importanța premiului – primul de acest fel primit până acum.

În discursul său, liderul administrației județene a vorbit și despre proiectul care a schimbat dinamica sportului vâlcean: CS Vâlcea 1924. Clubul, înființat în urmă cu doar trei ani, a reușit deja să obțină rezultate la nivel european, confirmând viziunea și seriozitatea investițiilor în sport. „CS Vâlcea 1924 este un proiect de suflet. Am reușit performanță europeană la numai trei ani de la înființare, iar acest lucru arată seriozitatea și forța sportivilor care se pregătesc aici.” a transmis Constantin Rădulescu.

CS Vâlcea 1924 a depășit însă granițele unui club exclusiv de baschet, reunind peste zece discipline sportive și mai bine de o mie de sportivi locali care muncesc zi de zi pentru a reprezenta județul la cel mai înalt nivel. Proiectul devine, astfel, o bază solidă pentru viitoarele generații și un pilon în dezvoltarea sportului vâlcean.

Finalul galei a fost dedicat felicitărilor pentru sportivii și echipele premiate, dar și unui mesaj de încurajare pentru anul care urmează – un an în care Vâlcea își propune să rămână un reper al performanței sportive în România.