VIDEO: O nouă anchetă la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea
O nouă anchetă internă a fost declanșată la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. Rudele unei fetițe de un an și opt luni din Comuna Bărbătești îi acuză pe medici de malpraxis după ce aceasta a fost trimisă de urgență la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitală. Fetița a fost dusă de trei ori la UPU Pediatrie în Râmnicu Vâlcea și a primit tratament pentru roşu în gât.
Vestea bună este că fetița diagnosticată în Capitală cu pneumonie severă, are o stare medicală mai bună și a început să mânânce. O să fie transferată de la Secția de Terapie Intensivă la un salon, dar va mai trebui să stea internată în spital cel puțin o lună.
“Am primit vestea că este mai bine, mănâncă singură, o să o aducă la un salon. Oricum va trebui să mai stea în spital cel puțin o lună, dar important este să se facă bine”, ne-a declarat telefonic bunica din partea mamei.
“DA, așa știu și eu că este mai bine fetița, țin legătura mereu cu părinții și bunicii ei, care sunt la București”, completează și primarul de la Bărbătești, Constantin Banacu.
În urma informațiilor apărute în mass-media, conducerea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a demarat o nouă anchetă internă care vizează Secția de Pediatrie. “S-a constituit o comisie de anchetă și vom face rezultatele publice în cel mai scurt timp. Eu nu pot să acuz pe nimeni de malpraxis, nu este competența mea”, spune Dan Ponoran, manager Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. Tot în Capitală, dar la Spitalul Marie Curie este internat și un copil în vârstă de un an și jumătate care a fost transferat în stare gravă de la Vâlcea. A făcut stop cardio-respirator pe drum și șansele sale de supraviețuire sunt minime. Și în acest caz părinții copilului îi acuză de malpraxis pe medicii de la Secția de Pediatrie a spitalului vâlean.
Gabi CÂRJALIU
Video: Gabi Henning