VIDEO: Modernizarea Spitalului Vechi intră în linie dreaptă!
Astăzi, în ședința extraordinară a CJ Vâlcea, au fost aprobate modificările la două hotărâri adoptate anterior, pentru reabilitarea Corpului C5 al Spitalului Vechi din Râmnicu Vâlcea, cu finanțare de la CNI.
“Nu întâmplător, poate așa a vrut Dumnezeu, astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății, facem ultimii pași pentru obținerea finanțării efective a investiției de la spital, o finanțare de peste 97 milioane lei.
Este vorba despre reabilitarea, modernizarea și dotarea cu mobilier specific a Corpului C5, respectiv a secțiilor: Oftalmologie, Psihiatrie 2, Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, precum și a Compartimentului de psihiatrie infantilă.
În cadrul acestui proiect, se vor realiza și lucrări de amenajare și sistematizare a parcului existent în curtea interioară a Spitalului Vechi”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
Proiectul a fost depus încă din anul 2018 la CNI, când a fost predat și amplasamentul, iar acum, cu aceste ultime demersuri, Compania Națională de Investiții va demara procedura de proiectare și execuție a lucrărilor.