VIDEO: Lucrări punctuale pentru redeschiderea DRUMULUI OASELOR!
Joi, 23 mai 2024, a avut loc la Consiliul Județean Vâlcea o întâlnire de lucru pe tema redeschiderii DRUMULUI OASELOR, un drum deosebit de important pentru vâlceni, fiindcă nu vom mai aștepta deschiderea axelor de finanțare europeană pentru reabilitarea și repunerea lui în circulație.
Este vorba despre DJ 676 E, care pleacă din Berbeşti, trece prin Copăceni, Cernişoara și ajunge la Popeşti, un drum pentru care s-au cheltuit până în prezent sume importante pe studii și documentații.
“În cadrul ședinței de astăzi (joi, 23 mai 20240, n.r.), s-a stabilit constituirea unei comisii de specialiști, care să identifice zonele cele mai afectate din acest drum, zone care îngreunează circulația, fiindcă vrem să intervenim cu lucrări de stabilizare a platformei drumului și de turnare covoare asfaltice pe anumite sectoare. Așa cum am procedat pe multe dintre drumurile județene, kilometru cu kilometru, vom interveni cu lucrări de asfaltare și pe Drumul Oaselor”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.